Echipa Universității Româno-Americane a obținut locul al II-lea în cadrul competiției juridice internaționale ”International Legathon MaxUP”
În perioada 3 – 4 aprilie 2026, la Astana, Kazahstan, s-a desfășurat competiția juridică internațională ”International Legathon MaxUP”, un eveniment academic dedicat Dreptului Viitorului, în contextul digitalizării și al integrării inteligenței artificiale în practica juridică.
Anul acesta, competiția a reunit participanți din 23 de universități din 13 țări din Europa, Asia și America de Nord (România, Georgia, China, Malaysia, India, Germania, Sri Lanka, Rusia, Canada), evidențiind dimensiunea sa internațională și nivelul ridicat de competitivitate.
Participarea a fost condiționată de un proces riguros de selecție, în urma căruia Universitatea Româno-Americană, reprezentată de Daria-Elena Popescu, studentă în anul III la Facultatea de Drept, a fost admisă cu un punctaj ridicat, obținând o bursă completă, în cadrul Secțiunii de Limba Engleză.
Formatul competiției a îmbinat cercetarea juridică aplicată cu dezbateri de tip ”moot court” și dezvoltarea de soluții normative pentru provocările generate de inteligența artificială și prezentarea soluțiilor în fața unor experți din mediul academic, juridic și instituțional, oferind participanților o experiență complexă de practică juridică la nivel internațional.
Ulterior admiterii, echipa a fost constituită în baza unei viziuni interdisciplinare, reflectată încă din aplicația depusă, prin integrarea perspectivelor juridice și tehnologice. În acest sens, deși competiția a avut un caracter exclusiv juridic, echipa a inclus și studenți de la Facultatea de Informatică Managerială, în vederea abordării interdisciplinare a temelor propuse.
Echipa Universității Româno-Americane a obținut locul al II-lea în cadrul competiției juridice internaționale ”International Legathon MaxUP”, fiind formată din:
- Daria-Elena Popescu, Facultatea de Drept
- Mihail-Dragoș Velicu, Facultatea de Informatică Managerială
- Tudor-Christian Damian, Facultatea de Informatică Managerială
- Lect.univ.dr. Liviu-Andrei Troacă-Luchici, Mentor academic – Facultatea de Informatică Managerială
Această performanță reprezintă un succes pentru Universitatea Româno-Americană, evidențiind în mod deosebit nivelul academic capacitatea studenților de a se afirma într-un context internațional competitiv.
Totodată, rezultatul reflectă relevanța abordărilor interdisciplinare și constituie un exemplu al colaborării reușite între Facultatea de Drept și Facultatea de Informatică Managerială.
Galerie Foto













