Bibliotecă

Biblioteca Universității Româno-Americane, structura cultural-științifică, este parte integrantă a demersului de învățământ și cercetare al universității.

Constituită în anul 1991, biblioteca are un fond total de publicații de peste 60.000 volume.

Sistemul de organizare și funcționare al bibliotecii a fost fundamentat, încă de la început, pe standardele internaționale ale biblioteconomiei și științei informării, adaptându-se permanent profundelor și deselor schimbări petrecute în societatea românească.

 
Biblioteca colecționează, organizează și valorifica fonduri de cărți, publicații seriale și alte documente de profil, cooperează cu bibliotecile centrale universitare și cu bibliotecile instituțiilor de învățământ superior în scopul asigurării maximei eficiente în completarea, organizarea și utilizarea colecțiilor de publicații, precum și în activitatea bibliografică și de informare documentară.

Completarea colecțiilor bibliotecii se realizează prin achiziții de carte și periodice în funcție de recomandările bibliografice din planurile de învățământ, pe discipline și pe profilul facultăților. În plus, se achiziționează materiale de referință care vin în sprijinul activităților de studiu și cercetare (dicționare, enciclopedii, coduri de legi, atlase, ghiduri etc.). 


Biblioteca dezvoltă un program privind schimbul de publicații inter-universitar și de atragere a donațiilor de carte românească și străină, precum și relații de cooperare cu organisme, instituții, biblioteci, unități de informare documentară, din țară și străinătate. 

Biblioteca și-a îmbogățit fondul de publicații cu lucrări străine deosebit de valoroase primite că donații de la James Madison University, American University, academician Constantin Corduneanu de la Academia Americano-Română, De Sales University, Biblioteca ONU etc.

Aceste lucrări, împreună cu cele primite de la Fundația Internațională de Management, precum și revistele Harvard Business Review, și The Economist, reprezintă o baza de informare și documentare de mare actualitate în domeniul științelor economice.

 
Biblioteca virtuală – în a cărei componentă intră și o modernă sala de lectură dotată cu infrastructură informatică și acces la unele dintre cele mai importante baze de date online din mediile științifice – este parte integrantă a Bibliotecii Universității Româno-Americane, fiind un proiect ambițios și complex deoarece presupune crearea unui nou tip de colecții într-o varietate de formate electronice, dar și o necesitate impusă de noile cerințe ale societății moderne bazată pe informație și cunoaștere. 

Personalul specializat asigură: 

  • condițiile necesare pentru consultarea de către toate categoriile de utilizatori specifici a documentelor, în sălile de lectură și prin împrumut la domiciliu; 
  • informarea utilizatorilor prin organizarea de baze de date, elaborarea și editarea de instrumente de informare (bibliografii pe domenii și discipline de învățământ, liste de publicații), în funcție de cerințele procesului instructiv-educativ și de cercetare din Universitate;
  • lucrări bibliografice și de informare documentară editate pe plan local, național și internațional;
  • informatizarea propriilor activități pentru a crea baza informațională a procesului de învățământ.

Universitatea Româno-Americană promovează Accesul Deschis la informație, cunoaștere și cercetare, încurajându-și cadrele didactice, studenții și cercetătorii să adopte o cultură științifică orientată spre o mai mare deschidere și să publice în depozitul instituțional al universității pentru a crește vizibilitatea acesteia și gradul de utilizare a rezultatelor cercetării.

Programul de lucru cu publicul pentru structurile bibliotecii este:

Luni – Vineri  »  orele 8:00 – 16:00; 17:00 – 19:30.

Biblioteca URA ofera urmatoarele servicii:

  • împrumut cărți la domiciliu pentru o perioada de 7 zile, prelungirea termenului de împrumut cu încă 7 zile dacă documentul nu a fost solicitat de un alt student și returnare cărții, pe baza unei programări prealabile transmise către bibliotecă, la adresa biblioteca@rau.ro;
  • furnizarea, la cerere pe adresa biblioteca@rau.ro, a informațiilor de interes cu privire la colecțiile bibliotecii, la diverse alte surse și resurse de informare;
  • – transmiterea, la cerere pe adresa biblioteca@rau.ro, a unor liste/bibliografii pe subiecte de interes (cuprinzând cărti din colecțiile bibliotecii);
  • acces mobil, de la distanță, la articolele din bazele stiintifice abonate de universitate (Proquest, ScienceDirect si Cambridge Journals), pe baza contului de acces mobil;
  • asistența de specialitate pentru accesul mobil la resurse, oferită la cerere, pe adresa biblioteca@rau.ro; Ghidul de acces mobil la resurse este disponibil la adresa
  • cautare și descarcare articole din bazele știintifice abonate, la cererile studenților interesați, transmise la adresa biblioteca@rau.ro;
  • verificarea referatelor, lucrărilor, proiectelor elaborate de studenți în sistemul antiplagiat (Plagiarism Detector), la cerere, transmisă pe adresa biblioteca@rau.ro;
  • organizarea unor prezentări online cu privire la crearea contului de acces mobil la resursele abonate și modalități de regasire a informației în bazele de date stiintifice.

Biblioteca Universității Româno-Americane vă oferă acces la resurse electronice
din domeniile dumneavoastră de interes!

ACCES BAZE DE DATE – resurse electronice accesibile pe baza de abonament plătit de către Universitatea Româno-Americană

Universitatea pune acum la dispoziția studenților și cadrelor didactice o întreagă suită de materiale de studiu și cercetare foarte valoroase, prin prisma accesului la o serie de baze de date de prestigiu. Aceste resurse sunt accesibile GRATUIT pentru dumneavoastră, fiind contractate prin abonament de către universitate
Pentru acces din interiorul campusului universității (conectare la internet prin intermediul infrastructurii universității) puteți accesa direct site-urile bazelor de date menționate, pentru acces din exteriorul campusului vă rugăm să citiți ghidul de mai jos.
Toate aceste resurse sunt acum disponibile, pe baza de nume utilizator și parola, indiferent de locația unde va aflați, accesul la internet fiind singura cerință necesara. Pentru crearea și validare contului este obligatorie utilizarea adresei dumneavoastre de poștă electronică institutională, de tip @student.rau.ro sau @profesor.rau.ro.

Pentru conectare vă rugăm să urmați pașii de mai jos:

 

  1. Acces prin internet pe baza infrastructurii universității – accesați direct pagina Cambridge Journals (colecția HSS)
  2. Acces mobil din orice locație conectată la internet:

Pentru a accesa resursele Cambridge prin ANELIS Plus, precum și resursele puse la dispoziție gratuit de Cambridge University Press pana la sfârșitul lunii mai, pașii sunt următorii:

– Crearea contului de acces mobil pentru Cambridge – http://www.info-edu.ro/activare-cont

– Conectare cu user și parolă la platforma Cambridge Core – http://accesmobil.romdidac.ro/public/login

– Lista resurselor Cambridge abonate prin Anelis Plus (Cambridge Journals) este disponibilă aici: https://www.cambridge.org/core/what-we-publish/journals

– Pentru resursele (e-book-uri) puse la dispoziție gratuit de Cambridge University Press până la sfârșitul lunii mai, linkul direct este www.cambridge.org/mybooks.

 

ACCES BAZE DE DATE – resurse electronice accesibile pe bază de abonament plătit de către Universitatea Româno-Americană

Universitatea pune acum la dispoziția studenților și cadrelor didactice o întreaga suită de materiale de studiu și cercetare foarte valoroase, prin prisma accesului la o serie de baze de date de prestigiu. Aceste resurse sunt accesibile GRATUIT pentru dumneavoastră, fiind contractate prin abonament de către universitate, ca parte a consortiului ANELIS PLUS.
Pentru acces din interiorul campusului universității (conectare la internet prin intermediul infrastructurii universității) puteți accesa direct site-urile bazelor de date menționate, pentru acces din exteriorul campusului vă rugăm să citiți ghidul de mai jos.
Toate aceste resurse sunt acum disponibile, pe baza de nume utilizator și parolă, indiferent de locația unde va aflați, accesul la internet fiind singura cerință necesară. Pentru crearea și validare contului este obligatorie utilizarea adresei dumneavoastre de poștă electronică instituțională, de tip @student.rau.ro sau @profesor.rau.ro.

Pentru conectare vă rugăm să urmați pașii de mai jos:

  1. Acces prin internet pe baza infrastructurii universității – accesați direct paginile ProQuest sau ScienceDirect
  2. Acces mobil din orice locație conectata la internet – accesați pagina Ghid de acesare a bazelor de date abonate prin ANELIS PLUS

 

ACCES DIN INTERIORUL CAMPUSULUI (E-Library sau alte spatii dedicate) – resurse electronice accesibile pe bază de abonament plătit de către Universitatea Româno-Americană

Platforma SINTACT oferă:
– Act Sintetic – Singura tehnologie capabilă să prezinte formele aplicabile ale tuturor actelor normative și pentru orice dată
– Căutare Transversală – oferă simultan, în urma unei singure cautări, rezultate din toate secțiunile
– Salvarea criteriilor de căutare a actelor normative
– Actualizarea permanentă a bazei de date
– Punerea sub urmărire a actelor normative considerate importante de către utilizator
– O bază de date complexă: Legislația României și Uniunii Europene, Jurisprudența românească și comunitară, Achiziții Publice, Reviste, Clasificari, Modele de documente etc.
– Un spațiu informatic juridic, legislativ, unitar și complet
– O structură clară, ușor de navigat
– Vizualizarea interacțiunilor dintre actele normative
– Calendar Legislativ modern, Asistent pentru Anunțuri și Buton de e-mail
– Harta documentului până la nivel de alineat
– Crearea, importul și exportul listelor personale de documente
– Facilități avansate de vizualizare a documentelor
– Editor de documente avansat
– Posibilitatea creării și stocării documentelor personale
– Module de instruire a utilizatorului

Pentru conectare vă rugăm să urmați pașii de mai jos:

  1. Accesați pagina www.sintact.ro

 

Baza de date conținând rapoarte, descrieri, situații, informații de ultimă oră prezentate sub egida organizației Națiunilor Unite. Conținutul informațional este disponibil într-o multitudine de limbi de circulație internațională.
Mod de acces: www.un.org

Site ce cuprinde informații generale, rapoarte, date statistice, indicatori și profile pentru fiecare țară, articole, documente oficiale, știri de ultimă oră, link-uri către alte surse de informare relevante.
Mod de acces: www.worldbank.org

Site ce cuprinde informații generale despre organizație, rapoarte, studii de caz, date statistice, indicatori și lucrări privind situația economică a fiecarei tări membre a organizației, articole de specialitate, știri.
Mod de acces: www.oecd.org

Este o bază de date în acces deschis care permite căutarea în peste 1700 depozite instituționale din toată lumea constituite de universități și institute de cercetare de prestigiu, care și-au publicat producția științifică în vederea creșterii vizibilității și a optimizării eforturilor de căutare și regăsire a informației cu text integral.
Mod de acces: http://roar.eprints.org

Baza de date care cuprinde articole complete și cu acces liber din reviste științifice recunoscute, de nivel academic, supuse controlului știintific riguros. Titlurile publicațiilor periodice acoperă toate domeniile cunoașterii. Căutarea se poate realiza după titlul revistei sau după unul sau mai mulți termeni de căutare în conținutul articolelor.
Mod de acces: www.doaj.org

Baza a fost constituită prin efortul a sute de voluntari din 73 țări în vederea îmbunătățirii procesului de diseminare a informației din sfera cercetărilor economice. Baza de date cuprinde aproximativ 1 milion de articole științifice, capitole de carte sau lucrări de cercetare cu text integral, încarcate chiar de autorii lucrărilor respective.
Mod de acces: www.repec.org