Examenul TOPIK, pașaport lingvistic pentru Coreea de Sud
Centrul de Studii Româno-Coreean (CSRK) din cadrul Universității Româno-Americane, cu sprijinul Ambasadei Republicii Coreea în România, a organizat în ziua de 18 octombrie 2025 o nouă ediție a TOPIK PBT (Paper Based Test) – examenul internațional de competență lingvistică în limba coreeană.
Evenimentul s-a adresat tuturor celor interesați să obțină certificarea oficială a nivelului de cunoaștere a limbii coreene, diploma TOPIK fiind singura recunoscută la admiterea în universități din Coreea, precum și în procesul de angajare în companii coreene, atât în țară, cât și în străinătate.
Spre deosebire de alte centre din România, unde examenul este disponibil doar pentru studenții specializării de limbă coreeană, la Centrul de Studii Româno-Coreene, de la Universitatea Româno-Americană accesul la examen este deschis tuturor participanților interesați, indiferent de profilul academic sau profesional, dovedind o reală accesibilitate și deschidere internațională.
În ultimii ani, CSRK a înregistrat peste două sute de candidați la cele două ediții anuale ale examenului, confirmând interesul crescut pentru limba și cultura coreeană în rândul tinerilor români.
Organizarea examenului TOPIK la Universitatea Româno-Americană reflectă angajamentul instituției față de educația internațională, promovarea multilingvismului și deschiderea culturală.
Prin intermediul CSRK, studenții și pasionații de cultura coreeană beneficiază de resurse, cursuri, evenimente și certificări oficiale, care le pot deschide oportunități academice și profesionale în Coreea de Sud.








