Universitatea Româno-Americană organizează evenimentul „Lideri strategici în dialog cu TINEri”
Pe 14 octombrie, între orele 10:30 și 13:00, Aula Magna a Universității Româno-Americane va deveni locul unde întreaga comunitate academică se întâlneste cu lideri de top din mediul de afaceri, în cadrul evenimentului „Lideri strategici în dialog cu TINEri”.
O temă actuală: competențele profesionale în era inteligenței artificiale
Trăim un moment în care tehnologia schimbă rapid modul în care muncim și învățăm. Panelul de discuții va aborda tema „Competențe profesionale în era inteligenței artificiale”, aducând în prim-plan abilitățile de care profesioniștii au nevoie pentru a reuși într-o piață a muncii aflată în continuă transformare.
Evenimentul va fi deschis de Rectorul Universității Româno-Americane, domnul Prof.univ.dr.habil. Costel Negricea, iar discuțiile din panel vor fi moderate de Gabriela Hârțescu, Director Growth and Development Postgraduate Programs.
Pe scenă vor urca reprezentanți din top management ai unor companii de renume, care vor împărtăși perspectivele lor despre viitorul profesiilor, despre cum inteligența artificială influențează strategiile organizaționale și despre rolul tinerilor în acest context.
De ce să participi?
„Lideri strategici în dialog cu TINEri” nu este doar un eveniment, ci o oportunitate de a înțelege cum se intersectează educația, afacerile și tehnologia. Participanții vor avea șansa să afle direct de la lideri ce abilități contează cu adevărat, își pot conecta experiența academică la tendințele actuale și pot descoperi noi perspective pentru dezvoltarea profesională.
Te așteptăm pe 14 octombrie, în Aula Magna a Universității Româno-Americane, să fii parte din acest dialog despre viitor!








