The 2nd International Conference on General Education and Contemporary Development ce va avea loc în perioada 23-24 octombrie 2020 este găzduită de Wuhan Business University (WBU), co-organizat School of General Education, Wuhan Business University și IETI, sprijinită în calitate de parteneri de Departamentul de Cercetare, Universitatea de Afaceri Wuhan și Școala de Educație Internațională, Universitatea de Afaceri Wuhan, Universitatea Europeană din Cipru, Universitatea Româno-Americană, și Universitatea Ștefan cel Mare.

Conferința va beneficia de o participare internațională de marcă, scopul principal fiind crearea unei platforme de relaționare de prim rang între cadre didactice, cercetători și studenți la nivel mondial pe teme ce se regăsesc în domeniile educației și dezvoltării contemporane.

Nu există taxe de participare la întâlnirile online.

Doritorii pot înscrie (a nu se înțelege în sens limitativ) lucrări ce abordează teme din domenii, precum: educație, tehnologie educațională modernă, științe sociale și științe naturale, cercetare teoretică și dezvoltare contemporană.

Lucrările se transmit pe adresa de email a conferinței ICGECD@IETI.NET până la data de 30 septembrie 2020.

Lucrările, redactate conform standardelor conferinței, vor fi publicate în volumul conferinței, care va fi transmis spre evaluare către Ei Compendex, Scopus, CPCI / ISTP. Lucrările desemnate vor fi publicate în jurnale internaționale cu posibilitate de indexare în baze de date importante, precum CNKI, Airiti Library și Google Scholar.

Pentru informații complete, vă invităm să accesați site-ul conferinței: http://www.icgecd.com/indexen.html

Persoana de contact din Universitatea Româno-Americană este dna. dr. Otilia Manta (manta.elena.otilia@profesor.rau.ro).