Conferința Națională de Drept Penal și Procedură Penală – Ediția a IV-a
Asociația Avocaților Penaliști din România, alături de Facultatea de Drept a Universității Româno-Americane, organizează Conferința Națională de Drept Penal și Procedură Penală – Ediția a IV-a, cu tema „Violența domestică – Abordări juridice, sociologice și psihologice”.
Evenimentul este organizat în parteneriat cu Asociația Criminaliștilor din România, Asociația Română de Științe Penale, Societatea Română de Victimologie și Centrul de Cercetare în Drept SARA.
Conferința va avea loc miercuri, 21 octombrie 2026, între orele 11:30 – 19:00, la Universitatea Româno-Americană.
Dedicată avocaților specializați în drept penal și drept procesual penal, precum și altor profesioniști din domeniul juridic și din domenii conexe, conferința își propune să ofere o perspectivă interdisciplinară asupra fenomenului violenței domestice, prin abordarea dimensiunilor juridice, sociologice și psihologice ale acestuia.
Programul preliminar al conferinței este disponibil aici, alături de informații suplimentare despre eveniment și condițiile de participare.
Articolele prezentate în cadrul conferinței vor fi publicate într-o revistă științifică de prestigiu în domeniul dreptului, indexată în cel puțin două baze de date internaționale.
Evenimentul formează obiectul procedurii de aprobare în principiu de către INPPA. Conferința este inclusă în programul de pregătire și perfecționare continuă a avocaților.
Punctele de pregătire profesională se vor acorda după încheierea conferinței, în baza prevederilor Metodologiei de recunoaștere a activităților de pregătire profesională continuă, aprobată de Consiliul UNBR.








