Festivități de Absolvire 2026 🎓 – programul complet al ceremoniilor
Dragi absolvenți, cadre didactice, părinți și invitați,
Universitatea Româno-Americană are deosebita plăcere de a vă invita să participați la Festivitățile de Absolvire ale Promoției 2026. 🎉🎓
Festivitatea de absolvire este un moment de profundă semnificație, dedicat celebrării reușitelor academice și marcării unui moment definitoriu din viața fiecărui tânăr: încheierea unei perioade importante și începutul unei noi etape, fiind, totodată, o tradiție universitară foarte prețuită la Universitatea Româno-Americană.
Ceremoniile vor avea loc în campusul nostru, în zilele de 24 – 26 iunie și 30 iunie 2026, conform programului:
📌 Miercuri, 24 iunie 2026:
ora 10:00 | Facultatea de Educație Fizică, Sport și Kinetoterapie » Aula Magna
ora 13:00 | Facultatea de Management-Marketing » Aula Magna
ora 17:00 | Facultatea de Turism și Managementul Ospitalității » Aula Magna
📌 Joi, 25 iunie 2026:
ora 10:00 | Facultatea de Finanțe și Contabilitate » Sala Senatului
ora 16:00 | Facultatea de Drept » Aula Magna
📌 Vineri, 26 iunie 2026:
ora 10:00 | Facultatea de Informatică Managerială » Aula Magna
ora 13:00 | Facultatea de Afaceri Internaționale » Aula Magna
📌 Marți, 30 iunie 2026:
ora 10:00 | Specializarea „Anul Pregătitor de limbă română” » Sala 017
Pachetul de Absolvire, oferit complet GRATUIT tuturor absolvenților din partea Universității Româno-Americane, constă în:
✅ Robă și Tocă personalizată
✅ Eșarfă personalizată
✅ Cocardă personalizată
✅ Diplomă de absolvire
✅ Trandafir
✅ Șampanie
✅ Servicii foto-video
Absolvenții vor primi Pachetul de Absolvire în data festivității, înainte de începerea evenimentului, în Lobby Corp C, de unde se face accesul către Aula Magna / Sala Senatului, respectiv în Lobby Corp B, în cazul Ceremoniei pentru Specializarea „Anul Pregătitor de limbă română”.
Vă așteptăm cu drag la acest eveniment plin de emoție, recunoștință și încredere într-un viitor plin de succes pentru absolvenții noștri! 🎓








