Parteneriat strategic între Universitatea Româno-Americană și Administrația Națională a Penitenciarelor
Universitatea Româno-Americană a semnat un protocol de colaborare cu Administrația Națională a Penitenciarelor, ce marchează stabilirea unui cadru instituțional de cooperare pentru desfășurarea de activități educaționale, formative și științifice, ce vizează studenții, cadrele didactice, experții comunității academice, personalului din sistemul penitenciar și persoanelor care execută pedepse privative de libertate.
Protocolul a fost semnat de către Prof.univ.dr.habil. Costel Negricea, Rectorul Universității Româno-Americane, în prezența doamnei Dr. Ioana Mihaela Morar, chestor de poliție penitenciară, director general adjunct al Administrației Naționale a Penitenciarelor. Această semnare oficială a consolidat o viziune comună asupra rolului colaborării interinstituționale în sprijinul studenților, dar și al reintegrării sociale și al dezvoltării profesionale continue.
Protocolul prevede implicarea activă a studenților și cadrelor didactice în proiecte educaționale desfășurate în unitățile penitenciare, fiind un demers util pentru studenții de la Facultatea de Drept, Facultatea de Psihologie și Științele Educației, și nu numai. Aceștia vor participa la stagii de practică, programe de voluntariat și activități extracurriculare menite să sprijine dezvoltarea personală și educațională a persoanelor private de libertate.
Universitatea și partenerii săi își propun să organizeze cursuri, seminare, conferințe și cercetări științifice în domenii relevante precum psihologie, sociologie, asistență socială, criminologie și drept penal. Aceste inițiative au în vedere formarea profesională a studenților și dezvoltarea unei conștiințe sociale bazate pe empatie, implicare activă și înțelegere profundă a contextelor, provocărilor și soluțiilor, într-un cadru organizat și sigur.
Parteneriatul reflectă angajamentul ambelor instituții de a contribui activ la construirea unei societăți bazate pe educație, responsabilitate și incluziune. Prin implicarea directă în astfel de inițiative, Universitatea Româno-Americană își reconfirmă misiunea de a forma profesioniști empatici, competenți și implicați în transformarea comunităților.
Galerie Foto










