Universitatea Româno-Americană găzduiește expoziția „Reclaim” a artistului Ishiki Arata
Universitatea Româno-Americană și-a reafirmat angajamentul față de promovarea dialogului cultural și susținerea artelor vizuale contemporane prin deschiderea oficială a expoziției „Reclaim” semnată de artistul vizual Ishiki Arata. Vernisajul, organizat de Galeria DADA, a avut loc într-un cadru care a reunit mediul academic și artistic, marcând o punte între educație și introspecție vizuală.
Deschiderea oficială a avut loc în prezența Prof.univ.dr.habil Costel Negricea – Rectorul Universității Româno-Americane, Cristinel Popa – fondatorul Galeriei DADA, Ishiki Arata – artist vizual și Cătălin Davidescu – critic de artă.
Expoziția introduce publicul într-un univers alb-negru, alcătuit din lucrări fotografice ce explorează teme precum intimitatea, memoria și viața cotidiană. În completare, vizitatorii pot descoperi și o serie de picturi abstracte în ulei, realizate într-o etapă anterioară a parcursului artistic al autorului. Acestea oferă o perspectivă complementară, sugerând rădăcinile plastice ale unei viziuni care, deși a evoluat spre fotografie, își păstrează expresivitatea și încărcătura emoțională.
Accesul este gratuit, iar lucrările pot fi admirate până la finalul lunii septembrie 2025, în spațiul special amenajat din cadrul Universității Româno-Americane.
Galerie Foto



