Pregătim noua ediție „Cartea Absolvenților de Succes” cu ocazia aniversării de 35 de ani a Universității Româno-Americane
În 2026, Universitatea Româno-Americană marchează 35 de ani de la înființare – trei decenii și jumătate de educație de calitate, parteneriate internaționale și generații de absolvenți care au dus mai departe valorile universității în mediul de afaceri, instituții publice, organizații non-guvernamentale și comunități din țară și din străinătate.
Cu acest prilej aniversar, avem bucuria de a anunța realizarea cărții „35 de absolvenți de succes la 35 de ani de excelență academică”, un volum dedicat poveștilor profesionale și personale care inspiră și consolidează comunitatea URA.
Prof.univ.dr.habil. Costel Negricea, Rectorul Universității Româno-Americane:
„Aniversarea a 35 de ani de existență a Universității Româno-Americane reprezintă un moment de reflecție, dar mai ales de recunoștință. Performanțele și parcursurile profesionale ale absolvenților noștri sunt cea mai puternică validare a misiunii noastre academice, construită pe valorile insuflate de Prof.univ.dr. Ion Smedescu, Rectorul fondator. Prin cartea ”35 de absolvenți de succes la 35 de ani de excelență academică” ne dorim să aducem în prim-plan modele inspiraționale, să celebrăm excelența și să consolidăm legătura dintre generații. Îi invit cu căldură pe toți absolvenții să ni se alăture în acest demers aniversar și să continuăm, împreună, să scriem povestea Universității Româno-Americane.”
Apel deschis pentru înscrieri și recomandări
Perioada de înscriere: 29 aprilie – 31 mai 2026
Invităm toți absolvenții Universității Româno-Americane să se înscrie sau să recomande alți absolvenți care consideră că merită să fie incluși în acest volum aniversar.
Ne dorim să evidențiem acei absolvenți care:
- au construit cariere remarcabile în domeniile lor de activitate;
- au contribuit activ la dezvoltarea comunității URA (prin angajarea de studenți sau absolvenți, mentorat, susținerea de prezentări sau cursuri în campus);
- s-au implicat în susținerea universității prin donații, burse sau alte forme de sprijin;
- își exprimă dorința de a rămâne conectați și implicați în viitorul comunității academice.
Formularul de înscriere include informații despre parcursul profesional, implicarea în comunitatea URA și orice alte detalii relevante pe care absolvenții sau persoanele care îi recomandă le consideră importante pentru comitetul de selecție.
🔗 Formularul de înscriere poate fi completat prin butonul de mai jos:
Procesul de selecție
Toate aplicațiile și recomandările primite în perioada 29 aprilie – 31 mai 2026 vor fi analizate de o comisie internă a Universității în perioada 1 – 14 iunie 2026.
🔗 Metodologie de evaluare (selecție)
Absolvenții selectați pentru a fi incluși în volum în urma evaluării comisiei vor fi anunțați via e-mail în perioada 15 – 21 iunie 2026.
„Cartea Absolvenților de Succes – 35 de ani” va fi lansată în toamna acestui an, în cadrul unui eveniment aniversar dedicat comunității URA.
Ce înseamnă „absolvent de succes” în contextul aniversării a 35 de ani?
Universitatea Româno-Americană definește „absolventul de succes” ca fiind acel membru al comunității sale academice care a demonstrat excelență profesională, integritate și impact relevant în domeniul său de activitate. Succesul este reflectat nu doar prin poziții de leadership sau realizări remarcabile, ci și prin contribuția adusă societății, comunității profesionale și mediului organizațional în care activează.
Un absolvent de succes este, totodată, un ambasador al valorilor Universității, menținând o legătură activă cu comunitatea academică și sprijinind dezvoltarea noilor generații prin mentorat, colaborare sau implicare instituțională.
Selecția vizează personalități reprezentative pentru diversitatea și evoluția celor 35 de ani de istorie ai Universității, care pot inspira prin parcursul lor profesional, etica muncii și capacitatea de a genera impact sustenabil.
Această inițiativă este mai mult decât un proiect editorial – este o celebrare a comunității noastre și a impactului pe care absolvenții URA îl au în societate.
Vă invităm să faceți parte din această poveste aniversară și să contribuiți la conturarea unui volum care va rămâne mărturie peste ani.
Așteptăm înscrierile și recomandările dumneavoastră în perioada 29 aprilie – 31 mai 2026!








