Dezvoltarea cooperării educaționale între Republica Populară Bangladesh și România

Dezvoltarea cooperării educaționale între Republica Populară Bangladesh și România Joi, 14 aprilie 2022, domnul Prof.univ.dr.habil. Costel Negricea, Rectorul Universității Româno-Americane, și domnul Prof.univ.dr.habil. Tudor Edu, Prorector pentru cercetare științifică, inovare și internaționalizare, au primit vizita E.S. domnul Daud ALI, Ambasadorul Republicii Populare Bangladesh în România. În cadrul întâlnirii au fost abordate posibilități de dezvoltare a…

Reprezentanții Universității Româno-Americane, invitați în cadrul Conferinței ROStartup

Reprezentanții Universității Româno-Americane, invitați în cadrul Conferinței ROStartup Astăzi, 14 aprilie 2022, se va desfășura prima conferință națională organizată în cadrul inițiativei ROStartup – “Strategia ecosistemului de startup din România”. ROStartup reunește fondatori, antreprenori, investitori, creatori, companii, experți, cadre didactice, reprezentanți ai instituțiilor publice și comunități de startup-uri, care împreună își doresc să schimbe viitorul…

Hașegan Vlad Sebastian obține bursa “Ion Smedescu”

Hașegan Vlad Sebastian obține bursa “Ion Smedescu” Hașegan Vlad Sebastian, student în anul I la Facultatea de Educație Fizică, Sport și Kinetoterapie din cadrul Universității Româno-Americane,  a obținut bursa “Ion Smedescu”, pentru deosebita activitate academică și extracurriculară. Vlad coordonează Departamentul de Marketing al Clubului Studenților CS-URA. Felicitări și mult succes în continuare! 🙂

Campania de caritate “Helpful Hands”

Campania de caritate “Helpful Hands” Înaintea Sărbătorilor Pascale, vă invităm să oferiți aripi visurilor familiei Caravan prin intermediul campaniei de caritate “Helpful Hands” desfășurată de CS-URA în perioada 11-22 Aprilie 2022.  Familia Caravan este formată din Mariana, mamă a doi copii – un băiat de 14 ani și o fată de 16 ani – și tatăl acestora, care trăiesc…

Ziua Educației Financiare la URA

Ziua Educației Financiare la URA De Ziua Educației Financiare 180 de elevi de la Colegiul Economic Costin C. Kirițescu din București, alături de dna Director și 15 cadre didactice, au participat la cursul de Educație Financiară susținut la URA de domnul Conf.univ.dr. Mihai Sebea. Elevii au vizitat campusul Universității Româno-Americane în compania cadrelor didactice URA,…

Atelierul Digital Google | Intro to AI workshop

Atelierul Digital Google | Intro to AI workshop Facultatea de Informatică Managerială din cadrul Universității Româno-Americane și Google invită studenții URA la noul eveniment marca ”Atelierul Digital”, denumit ”Intro to AI workshop”. Întâlnirea va avea loc miercuri, 13 Aprilie 2022, între orele 09:30 – 11:30, prin intermediul platformei Google Meet, alături de trainerii Google.  Participarea este posibilă doar cu înscriere prealabilă…

Laborator Academic ASF – ”Inteligența emoțională”

Laborator Academic ASF – ”Inteligența emoțională” Facultatea de Relații Comerciale și Financiar-Bancare Interne și Internaționale din cadrul Universității Româno-Americane organizează în data de 13 Aprilie 2022 un „LABORATOR ACADEMIC”, în parteneriat cu AUTORITATEA DE SUPRAVEGHERE FINANCIARĂ, cu titlul ”Inteligența emoțională”. Evenimentul va avea loc online începând cu ora 12:00, sub egida și cu participarea reprezentanților AUTORITĂȚII DE SUPRAVEGHERE FINANCIARĂ (lector ASF – Mihai…

Ambasadorul Republicii Coreea în România a vizitat Universitatea Româno-Americană

Ambasadorul Republicii Coreea în România a vizitat Universitatea Româno-Americană Joi, 31 martie 2022, domnul prof.univ.dr.habil. Costel Negricea, Rectorul Universității Româno-Americane, a primit vizita E.S. domnul Rim Kap-soo, Ambasadorul agreat al Republicii Coreea în România. În cadrul întâlnirii au fost evocate colaborarea strânsă dintre cele două instituții și numeroasele obiective comune în ceea ce privește dezvoltarea…

Sesiunea de Comunicări Științifice Studențești – sem. II, an univ. 2021-2022

Sesiunea de Comunicări Științifice Studențești din semestrul curent al acestui an universitar va avea loc în data de 20.04.2022. În vederea asigurării unei participări cât mai mari la acest eveniment deosebit de important pentru toți membrii comunității academice, activitățile se vor desfășura în sistem hibrid. Informațiile necesare cu privire la realizarea lucrărilor, formularul de înscriere,…

Atelierul Digital Google | Siguranța online & Cum să îți gestionezi reputația online

Universitatea Româno-Americană, prin intermediul Facultății de Management-Marketing, și Google organizează un nou eveniment marca ”Atelierul Digital”, denumit ”Siguranța online & Cum să îți gestionezi reputația online” .  La eveniment o să aflați care sunt pașii pe care îi puteți face pentru a rămâne în siguranță online și cum vă puteți crește brandul personal într-un mod cât mai benefic…